Articole - Sesiunea de iarna 2011
Harul şi Numele Domnului Isus
Prin îndurarea Domnului, aşa după cum ştiţi, între sesiunea de toamnă şi cea de
iarnă a Şcolii Maranata – Biserica dragostei, am călătorit mult în bisericile
Domnului, în ţară (Satu Mare, Bistriţa, Cluj-Napoca, Arad, Cugir, Braşov,
Bucureşti, Sibiu, Baia Mare, Orăştie, Zalău şi altele) şi în afara ţării:
Austria, Germania, Belgia, Olanda.
Sufletul meu preamăreşte pe Domnul pentru fiecare călătorie şi lucrare
săvârşită, pentru fiecare biserică şi pentru fiecare suflet întâlnit.
Mulţumesc iarăşi din toată inima Domnului pentru miile şi miile de slujitori pe
care Îi are în bisericile din ţara noastră, şi în bisericile răspândite în afara
ţării, până la marginile pământului.
Un slujitor al Bisericii lui Hristos, foarte drag şi scump inimii mele, mi-a
spus printre altele, şi cuvântul acesta important: „Ani de-a rândul am fost
înşelat de afirmaţia pe care a făcut-o în repetate rânduri un coleg de slujbă,
care spunea că la Dumnezeu nu cantitatea contează, ci calitatea. De câte ori
auzeam cuvântul acesta, mi se inducea în minte gândul că eu sigur sunt între cei
de calitate. Într-o zi, Dumnezeu s-a îndurat de mine şi m-a adus la adevăr şi în
privinţa aceasta, întrebându-mă: „Ce crezi că ar gândi şi ar spune oamenii
despre tine dacă ţi-ar cunoaşte trecutul vieţii, şi mai ales lucrurile care ţin
de partea intimă a vieţii?” M-am pocăit de atitudinea mea greşită, de păcatul
judecăţii şi al deosebirilor, săvârşit în inima mea, şi am înţeles că Dumnezeu
îi iubeşte pe toţi cei ce vin la biserică, şi voieşte mântuirea tuturor
oamenilor: „care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la
cunoştinţa adevărului.” (1 Timotei 2:4) Am înţeles că trebuie să le slujesc
tuturor cu aceeaşi dragoste care nădăjduieşte totul. Am înţeles cu nu avem nici
unul dintre noi nici o vrednicie înaintea Domnului, căci toţi am păcătuit şi
suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi dacă avem ceva, dacă suntem ceva, şi
dacă facem ceva este numai şi numai harul lui Dumnezeu.”
Dumnezeu îi iubeşte şi pe cei slabi ca şi pe cei tari cu aceeaşi dorinţă şi
gelozie de mântuire. Fiecare om este creatura mâinilor lui Dumnezeu, şi fiecare
om are mare preţ în ochii Domnului.
Inspirat de Duhul Sfânt, patriarhul David spune: „Nu-Ţi aduce aminte de
greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de
mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!”(Psalmul 25:7)
Slujitorii Bisericii trebuie să nădăjduiască mântuirea pentru toţi membri
bisericii, aşa cum o nădăjduiesc pentru ei şi casele lor, şi să le slujească
tuturor cu inimă bună.
Un cuvânt al Domnului poate schimba viaţa unui om pentru totdeauna.
Când foloseşti Numele lui Isus se deschide cerul, rugăciunea în Numele lui Isus
este ascultată. Numele lui Isus este cheia. „În ziua aceea, nu Mă veţi mai
întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl,
în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi
veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16:23-24)
Acest cuvânt, Numele Domnului Isus ne este suficient toată viaţa.
Armata unui popor se află sub comanda unui general, şi numele generalului este
peste întreaga armată.
Peste armata lui Hristos, peste ostaşii Domnului, se află Numele Domnului nostru
Isus Hristos.
Apostolul Pavel a fost ales ca să ducă Numele Domnului, aceasta este şi
însărcinarea noastră: „…să ducă Numele Meu…”(Fapte 9:15)
Creştinii din toată lumea sunt un popor rânduit să poarte Numele Domnului: „..ca
să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.” (Fapte 15:14)
Isus este cel mare dar pe care Tatăl ceresc L-a făcut omenirii.
Sângele lui Isus este cel mai mare preţ plătit pentru mântuirea noastră.
Legea lui Hristos este mult mai grea decât Legea lui Moise, dar ea poate fi
împlinită în chip minunat prin harul lui Hristos.
Să alergăm aşadar plini de încredere la tronul scaunului de har, şi să ne
împlinim cu destoinicie lucrarea la care am fost chemaţi.
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat
dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;” (Ioan 1:12)
Înţelegem deci că nu este meritul şi vrednicia omului, ci este numai şi numai
harul lui Dumnezeu. „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui
Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!” (2 Petru 1:2)
În umblarea mea prin lume,
Prin ispitele haine,
Peste tot, Isuse Doamne,
Numai harul Tău mă ţine!...
/: Numai harul, numai harul
Mă păstrează ne'ncetat!
El mă face, el mă ţine
Credincios cu-adevărat!... :/
Pe cărarea curăţiei
Şi în lupta spre mai bine,
Să mă ţin, nu pot ci-ntruna
Numai harul Tău mă ţine! ...
În lucrarea Ta preasfântă,
Unde m-ai chemat pe mine,
Cât e de puţină roadă!...
Numai harul Tău mă ţine!
Când aş vrea s-ascult Cuvântul,
Să-mplinesc cum se cuvine,
Văd cum totu-mi stă-mpotrivă -
Numai harul Tău mă ţine!...
Orişicând şi-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine;
Şi-n cădere şi-n 'nălţare,
Numai harul Tău mă ţine!...
de N. Moldoveanu
Cuvânt la slujba de înmormântare T. Pandrea
Domnul Isus când era pe pământ a întâlnit un om cu numele Natanael
şi a zis: "Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug".
Fratele nostru Teodor Pandrea a fost un astfel de om: un Israelit
fără vicleşug.
Mă rog Domnului, ca duhul care a fost peste Natanael, să fie şi
peste mine, peste toţi slujitorii şi peste toate bisericile
Domnului.
Fariseii ocupă un spaţiu mare în Evanghelii, în învăţătura şi în
lucrarea Mântuitorului.
De ce oare? Deoarece, Domnul ştia că vor fi mereu farisei, oameni
făţarnici, în Biserica Sa, oameni care înţeleg Evanghelia cu mintea,
dar inima le este în întuneric.
Fratele nostru Teodor Pandrea a fost un om nefăţarnic.
Credinţa care nu ne-a schimbat, şi care nu ne schimbă în mod
continuu, nici nu ne mântuieşte. Nu doar necredinţa îi duce pe
oameni în Iad, ci şi credinţele false.
Mă rog Domnului, să coboare în inimă, credinţa din mintea tuturor
fariseilor şi făţarnicilor prezenţi astăzi aici, şi din toate
bisericile Domnului. Doar credinţa din inimă mântuieşte.
Cuvântul Domnului ne îndeamnă să luptăm lupta cea bună a credinţei
sfinţilor.
Fratele nostru Teodor Pandrea a fost un astfel de luptător.
Şi-a dorit cu ardoare ca lucrarea Domnului să înainteze în Biserică.
Era adeseori mâhnit în duhul lui, văzând cum duhul lumii pătrunde
tot mai mult în Casa Domnului, şi era şi mai mâhnit, văzând cum
mulţi dintre foştii lui studenţi sunt susţinători şi promotori ai
aşa zisei "Culturi creştine contemporane", atât de dăunătoare
sufletelor credincioşilor.
Biserica trebuie să se întoarcă grabnic la începuturile ei, la
închinarea plăcută lui Dumnezeu, la închinarea în duh şi în adevăr.
Pentru mine, Teodor Pandrea a fost ruda cea mai apropiată şi cea mai
dragă. A fost prietenul şi fratele cel mai bun, în credinţă. A fost
omul prin care Dumnezeu, în marea Lui înţelepciune şi îndurare, a
lucrat în chip minunat, uneori hotărâtor, în viaţa mea de credinţă
şi de slujire. A avut o influenţă benefică asupra vieţii mele încă
din copilărie. Tot prin el am cunoscut, în urmă cu aproape 20 de
ani, familia Wurmbrand şi însemnata lucrare săvârşită de dumnealor
prin misiunea "Vocea Martirilor". Îi sunt nespus de recunoscător
Domnului pentru harul acesta nemeritat.
Cu mai bine de 10 ani în urmă, când fratele Pandrea a primit vestea
că inima îi este foarte slăbită, mi-a spus: "Această boală este
pentru mine o mare binecuvântare din partea Domnului. Domnul mă
avertizează cu privire la drumul pe care umblu, să fiu mereu atent
şi să mă pregătesc în vederea întâlnirii cu El". Lucru pe care
fratele Pandrea l-a şi făcut, prin bunătatea Domnului. Când mai
vorbeam uneori la telefon seara, la sfârşit îi spuneam: "Dacă n-ai
să te mai trezeşti dimineaţă din aşternutul patului, să te trezeşti
în Împărăţia cerurilor". El răspundea, de fiecare dată, cu glas
tare: "Amin, aşa să fie!"
Prin harul Domnului, fratele Teodor Pandrea a fost foarte ataşat de
lucrările Scolii Biblice Maranata, în ultimii 4 ani de viaţă,
începând cu toamna anului 2007.
La una din sesiuni, înainte să ne despărţim din locul acela minunat
– Casa Elim, fratele Pandrea s-a ridicat să spună şi dumnealui un
cuvânt de rămas bun.
Nu a reuşit să spună nimic, să articuleze niciun cuvânt, doar a
plâns. Am plâns şi noi împreună cu el, preţ de mai multe minute.
Lacrimi sfinte, de bucurie şi recunoştinţă.
A fost cel mai impresionant discurs pe care el, ca dascăl adevărat,
l-a rostit vreodată.
Era adeseori cercetat de Domnul cu lacrimi sfinte, prin cântările
duhovniceşti, pe care le-a iubit atât de mult.
Fratele Teodor Pandrea a fost un om foarte sensibil, un suflet bun
şi nobil. A fost o mireasmă mult binecuvântată pentru mulţi dintre
noi.
Fără Duhul Sfânt, Hristos nu este viu în noi. Fără Duhul Sfânt,
slujbele religioase din adunările noastre sunt ca lumina pentru orbi
şi ca muzica pentru surzi. Adică nefolositoare.
Slova omoară, Duhul dă viaţă. Noi suntem slujitori ai Duhului.
Domnul Isus S-a botezat ştiind că, după acea, Duhul Sfânt Se va
pogorî peste El. Şi aşa a şi fost. Acesta trebuie să fie şi scopul
nostru în împlinirea fiecărei slujbe din Casa Domnului. Şi la
împlinirea slujbei acesteia de înmormântare.
La moartea fratelui meu, Teodor Panican, în urma cu 23 de ani, Duhul
Sfânt S-a pogorât peste mine cu pocăinţa, cu naşterea din nou, cu
focul credinţei, cu viaţa veşnică.
La moartea unchiului meu, Teodor Pandrea, astăzi, Duhul Sfânt să Se
pogoare peste slujitorii nenăscuţi din nou, peste cei din familia
noastră care nu-L cunosc pe Domnul, şi peste întreaga adunare.
Cu trupul sunt departe de locul acela de jale, dar cu inima sunt
alături de voi şi plâng.
Acum, la ceasul despărţirii vremelnice de el, regret nespus că nu
l-am iubit şi nu l-am preţuit încă mai mult. Dumnezeu să aibă mila
de noi toţi.
NOI NU NE ÎNTRISTĂM CA CEILALŢI, CARI N-AU NĂDEJDE.
Cuvântul de poezie pe care îl veţi auzi, un cuvânt primit de fratele
Traian Dorz prin Duhul Sfânt, este cuvântul pe care preaiubitul
nostru frate Pandrea ni-l lasă nouă tuturor, drept poruncă şi
moştenire sfântă.
Duhul Sfânt, Mângâietorul, să coboare cu mângâiere divină peste
întreaga adunare, peste cei dragi din familie: Rodica, Dadiana,
Darius şi Bogdan, peste familiile lor şi peste întreaga noastră
familie. Amin!
Nu-mi acoperiţi mormântul
de Traian Dorz
Nu-mi acoperiţi mormântul cu cununi, ci cu iubire
Nu cununi am vrut în viaţă, ci cântare şi-nfrăţire,
Căci cununile se uscă şi se şterg de ploi şi soare
Dar iubirile curate sunt cununi nemuritoare.
Nici nu-mi scrieţi pe-a mea cruce data morţii-ntunecată
Eu am fost născut din ceruri ca să nu mor niciodată,
Nici să nu-mi spuneţi adio, ci-mi spuneţi la revedere,
Mâine vom cânta-mpreună la Întâia Înviere!
Eu mi-am pregătit o cruce şi un loc de-nmormântare
Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormânt ci numai pare,
Pot muri în orice vreme şi-ngropat pot fi oriunde
Cu o cruce sau şi fără, - nici o groapă nu m-ascunde.
Voi trăi în orice cântec,orice frunză-mi va fi soră,
Orice fir de iarbă prieten,orice seară auroră,
Orice foşnet frate dulce,casă-mi va fi orice zare,
Căci prin toate trece veşnic harfa mea nemuritoare.
Drumul meu spre lumea asta l-am plătit cu cât pot duce,
Drumul meu spre cealaltă L-a plătit Hristos pe cruce.
Naşterea spre moartea asta mi-a putut fi cunoscută,
Naşterea spre Nemurire mi-e-n lumina neştiută.
Nici o groapă de pe lume n-o s-acopere-n uitare
Părtăşia ce a-mpletit-o Dragostea Nemuritoare,
Nici o moarte de pe lume nu va nimici vreodată
Viaţa ce-a trecut prin soare cu Hristos împreunată.
Amin!
Noi nu ne întristăm ca ceilalţi
Câteva ore în urmă, am primit vestea plecării la Domnul a
preaiubitului nostru frate Teodor Pandrea, împreună lucrător cu noi
şi în ogorul Şcolii Maranata – Biserica dragostei.
Căile şi lucrările Domnului sunt desăvârşite, chiar şi
atunci când noi nu le înţelegem pe deplin. Ştiţi cuvântul care
spune: "De ce-i aşa, o ştie El"!
Fratele Pandrea a împlinit, la începutul acestui an,
vârsta de 69 de ani.
Dumnezeu, în marea Lui milă şi dragoste, ne-a
înştiinţat, în urmă cu câteva săptămâni, cu privire la plecarea
fratelui nostru Teodor dintre noi, aşa cum a făcut-o şi cu privire
la pastorul Petru Dugulescu, câţiva ani în urmă.
Fratele Teodor a participat cu un mare interes la
lucrările Şcolii Maranata, începând din toamna anului 2007. A fost
pentru mulţi dintre noi o mireasmă mult binecuvântată.
Pentru mine, a fost ruda cea mai apropiată şi cea mai
dragă. A fost prietenul şi fratele cel mai bun în credinţă. Mai
mult, fratele Pandrea a fost omul prin care Dumnezeu, în
înţelepciunea şi marea Lui îndurare, a lucrat în chip minunat,
uneori hotărâtor, în viaţa mea de credinţă şi de slujire. A avut o
influenţă benefică asupra vieţii mele încă din copilărie.
Îi suntem nespus de recunoscători Domnului pentru
lucrarea pe care a săvârşit-o prin preaiubitul nostru frate Pandrea,
în cadrul Institutului Teologic Penticostal - Bucureşti, şi în
diferitele biserici unde i-a fost dat uneori să slujească.
Cu o seară înaintea celor întâmplate, fraţii noştri
Pandrea şi Nica s-au sfătuit cu privire la o lucrare însemnată ce
urma să fie făcută, spre binecuvântarea celor de la Şcoala Maranata,
şi spre binecuvântarea multor suflete credincioase, însetate după
Hristos Domnul – Apa Vieţii. A fost cea din urmă convorbire avută cu
fratele nostru Teodor, de către unul dintre ai noştri.
Cu mai bine de 10 ani în urmă, când fratele Pandrea a
primit vestea că inima îi este foarte slăbită, mi-a spus: "Această
boală este pentru mine o mare binecuvântare din partea Domnului.
Domnul mă avertizează cu privire la drumul pe care umblu, să fiu
mereu atent şi să mă pregătesc în vederea întâlnirii cu El". Lucru
pe care fratele Pandrea l-a şi făcut, prin bunătatea Domnului. Când
mai vorbeam uneori la telefon seara, la sfârşit îi spuneam: "Dacă
n-ai să te mai trezeşti dimineaţă din aşternutul patului, să te
trezeşti în Împărăţia cerurilor". El răspundea, de fiecare dată, cu
glas tare: "Amin, aşa să fie!"
Pentru a înţelege mai bine inima fratelui nostru Teodor,
ataşăm şi două epistole scrise de dumnealui, cu diferite prilejuri.
Tot din aceste epistole, vom înţelege mai bine şi cele întâmplate
astăzi. Prin harul Domnului.
-
Scrisoarea de informare sesiunea de primăvară 2009 (click pentru a accesa pagina)
-
Scrisoarea de informare sesiunea de vară 2009 (click pentru a accesa pagina)
Nădăjduim să vă trimitem cât de curând un cuvânt mai
bogat.
„ …să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.
Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi
că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce
au adormit în El. …mângâiaţi-vă, deci, unii pe alţii cu
aceste cuvinte.” 1 Tes. 4: 13-14,18
Cu inima plină de durere, dar şi de nădejde,
Roma 27 ian. 2012
Cu umilinţă şi dragoste,