Articole - Sesiunea de vara 2006
de Sanziana Pop
RICHARD
WURMBRAND
-
"Dracul a invatat de la
comunistii romani"
In competitia deloc
inspirata, dar de insemnata
audienta a televiziunii
nationale, privindu-i pe "marii
romani", printre finalisti se
afla un nume care incurca pe
toata lumea: RICHARD WURMBRAND.
Ochi mirati, umeri ridicati,
desi in cauza se afla o mare
personalitate a lumii crestine,
"frate" de neam si de convertire
cu Steinhardt. Pentru ca am avut
norocul si fericirea sa-l cunosc
pe pastorul Wurmbrand si, mai
ales, sa-l aud predicand intr-o
biserica neo-protestanta din
Bucuresti, reiau un interviu pe
care mi l-a acordat in 1992. Marturisesc cu mana pe suflet:
niciodata, in viata mea, eu nu
am auzit vreun preot vorbind cu
atata ardoare despre Cristos.
Nimeni nu i-a exprimat niciodata,
atat de aievea realitatea.
Acolo, in biserica intunecoasa,
Richard Wurmbrand
il
materializase, de-a dreptul, cu
iubirea si adoratia lui. Isus
era "de fata", intrupat printr-o
credinta uriasa. Expresie
suprema a crezului sau,
Mantuitorul i se revelase lui
Richard Wurmbrand in inchisoare,
ajutandu-l sa depaseasca
chinurile cumplite la care
fusese supus. De dragul
prezentei Lui, batranul pastor
ar fi luat oricand de la capat
supliciul, numai pentru a-L mai
putea atinge pe Domnul, dincolo
de gratiile ferestrei, cu
sufletul sau intarit si eliberat
de mortificarea trupeasca. Un om
minunat! Intruchiparea bunatatii
extreme, a tolerantei, a
adevaratei iubiri. Dar si un
militant al credintei crestine,
care si-a pus viata in pericol,
pentru a face ca invatatura lui
Cristos sa ajunga acolo unde era
asteptata: in Muntii Chinei sau
in deserturile Saharei.
Richard
Wurmbrand se afla acum in cer.
Sunt onorata ca m-a bagat o
clipa in seama, cat a fost pe
pamant.
Convertirea
- Domnule Wurmbrand, aveti faima
de a fi unul din cei mai mari
predicatori crestini ai lumii
contemporane, o afirmatie la
care subscriu, intrucat am avut
norocul sa va ascult la Biserica
baptista din Bucuresti. Un mare
predicator si misionar crestin,
de origine... evreu. Cand si cum
ati trecut de la ritul mozaic la
crestinism?
- Am crescut intr-o casa unde nu
se practica religia, desi
parintii erau amandoi evrei.
Tata a murit cand eu eram foarte
tanar. Cand tatal moare, la
evrei este obiceiul ca un copil
sa spuna obligatoriu o rugaciune,
pentru odihna mortului.
Rugaciunea se rosteste la
sinagoga. Ea trebuia rostita in
ebraica, limba pe care n-o
cunosteam. Am mers la sinagoga
si am spus de trei ori pe zi
acea rugaciune. M-a mirat faptul
ca nimeni nu mi-a spus nimic
despre Dumnezeu acolo, in
sinagoga. Rosteam rugaciunea
aceea automat. Atunci s-a
intamplat ca la rabin a venit,
in prezenta mea, un om plangand.
El l-a rugat pe rabin sa se faca
rugaciuni in sinagoga pentru
fata lui,
in varsta de 12 ani,
care este bolnava pe moarte.
Atunci rabinul i-a oprit pe cei
care erau in biserica, cerandu-le sa mai faca o
rugaciune. L-am vazut pe omul
acela rugandu-se cu atatea
lacrimi pentru fata lui! Mergand
a doua zi sa spun din nou
rugaciunea, acelasi om a venit
la rabin sa-l cheme la
inmormantarea fiicei lui.
Intristat, m-am dus la rabin si
l-am intrebat ce fel de Dumnezeu
este acela care a lasat sa moara
fetita aceea, fara sa fie
impresionat de lacrimile cu care
tatal ei s-a rugat pentru ea.
"Pleaca,
de-aici, vagabondule!", a
strigat la mine rabinul. Asta a
fost singurul raspuns pe care
l-am primit de la el. Am plecat.
Cu asta s-a terminat relatia mea
cu sinagoga.
M-am dus la o biserica ortodoxa,
am vazut lumea intrand acolo cu
lumanari aprinse, am intrat de
curiozitate, se afla in
cartierul meu, din
Bucuresti,
unde eram cunoscut. Vazandu-ma,
o doamna nu s-a ferit sa i se
adreseze altcuiva, tare, asa ca
sa aud: "Ce cauta aici puiul
asta de jidan scarbos?". Am
plecat si de acolo, si cu asta
s-au terminat relatiile mele cu
religia. Apoi, pe masura ce am
crescut, am vrut tot mai mult sa
aflu ce inseamna de fapt
credinta, de ce nu explica
nimeni, in nici o biserica, ce
este
Dumnezeu.
Intram in biserica, ieseam din
biserica, nimeni nu ma oprea
sa-mi spuna: tinere, uite, asta
inseamna
Dumnezeu! Eram un tanar
meditativ. Imi placea de mic sa
fac plimbari singuratice prin
cimitire, inscriptiile de pe
morminte mi-au atras atentia
asupra nimicniciei lumii. Cutare
a fost general si-a murit.
Cutare a fost mare poet si-a
murit, cutare a fost bancher
si-a murit. Si ma intrebam: ei,
si cu asta se termina? La unele
morminte, mai plangea cineva. La
altele, nu mai exista nici
piatra. Nimeni nu venea
s-aprinda o lumanare. Si-mi
ziceam: candva o sa zac si eu
intr-un asemenea mormant. Putin
o sa ma planga mama, dar mama o
sa moara si ea. O fata, poate.
Dar o sa moara si ea. Si-o sa
zac aici, in mormant. Ce ma
intereseaza, comunism,
capitalism, monarhie, republica?
Nu ma intereseaza religia, dar
nici ateismul nu ma intereseaza,
daca totul se termina cu asta!
Apuci
la repezeala cateva placeri, dar
cate poti sa apuci? Viata nu are
nici un fel de sens daca, dupa
ea, nu urmeaza nimic. As fi vrut
sa gasesc un partid care sa dea
tinerete fara de batranete si
viata fara de moarte. Si l-am
gasit! Intr-o vara, eram tanar
casatorit, am mers impreuna cu
sotia mea, Sabina, intr-un sat
de langa Brasov, in Sacele, si
acolo era un dulgher sas. El era
foarte credincios si, desi in
timpul acela nazismul incepuse
deja sa se afirme in Germania si
intre nemti si evrei se cascase
o prapastie de netrecut - el se
ruga lui Dumnezeu: "Doamne, Tu
care ii iubesti pe toti oamenii,
indiferent de rasa, fara sa faci
nici o deosebire, ajuta-ma sa
aduc un evreu la credinta. La
mine in sat nu sunt evrei, eu
sunt batran, bolnav, nu pot sa
merg sa-i caut, adu-mi tu un
evreu la mine in sat si-l voi
indrepta spre credinta". Iar
Dumnezeu nu i-a ascultat rugaciunea, si in loc sa-i aduca
un evreu, i-a adus doi, pe
nevasta mea si pe mine. Dumnezeu
nu implineste niciodata o
rugaciune, ci iti da mereu ceva
mai bun decat iti doresti tu. Si
batranul sas mi-a dat atunci un
Nou Testament si am ramas uimit.
Acolo, inainte sa-L intalnesti
pe Isus, o intalnesti pe
Maica
Domnului. Eu n-am mai intalnit o
asemenea fiinta devotata si
cucernica si care nu vrea sa
obtina nimic, ci totul daruieste.
Pe urma am citit despre Ioan Botezatorul, si tot asa: el se
nascuse cu o situatie materiala
buna, caci preotia era in Israel
ereditara.
Daca erai la Ierusalim si aveai
o parohie buna, toata viata o
duceai bine. Si el lasa toate si
se duce in pustie ca sa se
dedice oamenilor. Am descoperit
o alta lume, o lume fara de
"eu". Pe urma vine Isus, care
lasa cerul pentru pamant, pentru
pacatosi, ei Il batjocoresc, El
ii iubeste, pe cruce se roaga
inca pentru ei. El m-a captivat.
Misionar in numele
lui Iisus
- Atunci v-ati convertit?
- Da, asa s-a produs
convertirea, pe urma eu am
vorbit cu alti evrei, si ei au
vorbit cu alti evrei, pe urma
mi-a dat Dumnezeu darul acesta,
ca foarte curand sa am o
intreaga biserica de evrei
crestini. Ei le-au spus
nevestelor, nevestele altora, si
asa s-a adunat o biserica.
- Asta se intampla la Bucuresti?
Unde se afla biserica?
- Pe strada Olteni. A daramat-o
raposatul. Veneau si romani
multi, la inceput din
curiozitate, apoi din
convingere. Se formase o
comunitate aparte. La vremea
aceea era o atmosfera foarte
antisemita printre ortodocsi,
celelalte culte religioase,
baptistii, adventistii, erau si
ei prigoniti, nu puteai sa mergi
nici la ei, era o misiune a
bisericii norvegiene atunci, la
Bucuresti, si ea ne-a luat sub
protectia ei. Dar in timpul
razboiului, ea a trebuit sa
plece, si pe vremea lui
Antonescu si a legionarilor, am
dus-o foarte greu. Am fost
inchisi, si sotia mea, si eu, am
fost judecati de curtea martiala,
pentru crima de adunari
clandestine si de altele de
felul acesta. Pe urma,
comunistii ne-au scapat de
dictatura hitlerista, ca sa faca
ei o alta dictatura. Nici lor nu
le placea ce facem. La inceput
s-au purtat destul de bine, au
cochetat cu biserica, dar mai
tarziu n-au mai cochetat. Au
inceput prigoana, fiindca ei
acceptau o biserica linistita,
care sa stea sa-si cante
liturghia, dar noi eram
misionari activi, mergeam in
sate, predicam, mai spuneam si
despre comunism cate ceva, ca
sunt ateisti, lucrul acesta nu
le-a placut! Pe urma ne-au
arestat din nou, si pe sotia
mea, si pe mine, am stat in
inchisoare din '48 pana in '56,
in '56 m-au eliberat si mi-au
zis: "Ei, acuma te-ai cumintit,
mai predica daca poti!" Dar eu
am predicat si ei mi-au ridicat autorizatia, atunci am predicat
clandestin si iar m-au arestat,
si am mai facut inca sase ani de
inchisoare, si cand m-am
eliberat a doua oara, in '64,
eram atat de prigonit, incat
daca intram intr-o biserica, sa
ma inchin, daca mergeam la
biserica baptista, pastorul era
chemat si amenintat ca daca mi
se va ingadui sa intru la el in
biserica, i se va ridica
autorizatia. Si atunci am plecat
in strainatate, in America, si
acolo am creat Misiunea Crestina
Catre Lumea Comunista, care este
de rit evanghelic si care are ca
scop ajutorarea victimelor
comunismului.
Anii
de puscarie
- In biserica ati vorbit
indelung despre anii dvs. de
inchisoare. Dupa parerea mea, ei
nu v-au marcat deloc. Sunteti un
om luminos si bland. Cum ati
putut strabate 14 ani de temnita
grea, fara sa fiti marcat moral?
- Noi vedem intr-un om o
unitate. El nu este o unitate.
El este foarte asemanator cu
fratii siamezi. Biblia spune ca
exista omul dinauntru si omul
dinafara. Omul launtric, omul
mistic, este atat de ascuns, ca
poti sa traiesti 90 de ani pe
pamant, sa cunosti mii de oameni
si pe omul dinlauntrul tau - nu!
In inchisoare am stat ani de
zile singur in celula, fara o
carte, fara nimic, nu se auzea o
voce, nu se auzea un sopot, eram
singur, singur. Nimic nu-mi
distragea atentia. Nu m-am
plictisit in vremea aceea,
fiindca am descoperit o fiinta
foarte interesanta, un alt
Wurmbrand pe care nu-l cunosteam.
O cu totul alta voce, cu totul
alte preocupari, Richard
Wurmbrand ala nici nu era la inchisoare, era in afara
inchisorii, era in afara
timpului, in afara spatiului,
capitalismul nu-l interesa
fiindca nu avea bani, comunismul
nu-i putea lua nimic fiindca
nu-i era frica de inchisoare,
era o cu totul alta fiinta. Nici
nu e drept de a spune ca am
suferit 14 ani inchisoare, a
fost o parte din mine care a
suferit. Sigur, cand te bate,
cand esti schingiuit fara mila,
carnea sufera, dar esti tot
timpul constient ca asta se
intampla omului dinafara, trupul
sufera, dar spiritul rezista.
Torturile fizice nu
trebuie povestite
- Care sunt lucrurile cele mai
dure, cele mai infricosatoare,
pe care vi le amintiti din
inchisoare?
- Am citit tot ce s-a scris
aici, in Romania, pe aceasta
problema, l-am citit si pe
Soljenitin, fireste. Nu s-a
scris adevarul. Adevarul nu se
poate scrie. In una din cartile
mele am povestit atrocitatile la
care a fost supusa o femeie la
puscarie. Sotia mea m-a
implorat: nu publica asta, nu-i
ingrozi pe oameni! Odata, dupa
ce am iesit din inchisoare, o
singura data, in Belgia, am incercat sa povestesc martiriul
unei femei in inchisoare. O
doamna din biserica a lesinat.
Au fost torturi de neinchipuit.
Tratamentul la care au fost
supuse mai ales maicile din
manastiri, in Romania, nu poate
fi indurat de nici o imaginatie.
In momentul de fata, noi lucram
pentru a-i ajuta pe cei
prigoniti, suntem informati ce
se intampla in China, in Rusia,
in Somalia... Cred ca in
inchisorile din Romania au fost
unele lucruri care au intrecut
chiar si cruzimile chinezesti.
Ce li s-a intamplat barbatilor
este nimic in comparatie cu ce
au indurat femeile si maicile.
Sotia mea a stat cu maicile in
celula. Cand a cazut o maica in
mana lor, vai de viata ei!
- De ce nu se spune adevarul
pana la capat? Raul nu trebuie
marturisit integral?
- Nu. Eu ma lupt tocmai acuma cu
editorii care imi cer sa pastrez
lucrurile acestea in cartile
mele, dar nu vreau. Nu pot. N-ar
mai dormi oamenii. Nici eu nu
dorm.
- Din pricina amintirilor?
- Romanul are o vorba: ce-si
face omul cu mana lui nici
dracul nu-i face! Cred ca dracul
a invatat de la comunistii
romani. Dracul n-a facut
niciodata ce-au facut comunistii.
A avut de invatat de la ei! Cum
au reusit ei sa se infiltreze in
conducerea bisericii, cum au
izbutit ca unii oameni sa fie
oamenii lor, si in timp ce
comunistii daramau bisericile,
ei sa-i laude ca ce bine fac.
Comunistii au concurat cu
nazistii. N-as spune ca unii sau
altii au fost mai buni.
Avantajul nazismului fata de
comunism este ca a durat putin,
a durat in total 11 ani, la
repezeala au omorat multi, dar
n-a durat. Dar aici comunismul a
durat 45 de ani.
- Si mai dureaza inca...
- A fost o teroare.
- Cum de nu v-a fost frica, d-le
Wurmbrand? Stiind, pe pielea
dvs., ce inseamna puscariile
comuniste, ati continuat, totusi,
sa predicati...
- Ma intrebati de ce? In biblia
ebraica nu exista un semn de
intrebare. S-a scris cartea
sfanta fara semne de intrebare.
In originalul Noului Testament,
el a fost scris in greceste si
mai exista manuscrise vechi, nu
exista nici un semn de intrebare.
Semnele de intrebare au intrat
in lume tarziu, cand oamenii
s-au dezvatat sa accepte
realitatea. Eu traiesc fara
sa-mi pun semn de intrebare.
Daca m-ar fi intrebat cineva
inainte: vrei sa fii liber? N-as
fi raspuns neaparat "da",
fiindca eu eram preot si aveam o
parohie in inchisoare, o parohie
cu mult mai buna, unde predica
nu era masurata la o jumatate de
ora. Acolo puteam predica toata
ziua, pentru ca nu aveam oameni,
stateam singur cu mine in celula
si predicam cu glas tare. A iubi
este o activitate care nu te
plictiseste. Poti sa fii singur
si sa iubesti. Iubirea ta
populeaza celula cu fel de fel
de fiinte. Iubirea pentru
fiintele indepartate este mai
puternica decat pentru cele pe
care le ai la indemana. Mie
suferinta mi-a fost bun prieten
80 de ani.
- N-ati avut niciodata tovarasi
de celula reali? Oameni?
- Ba da. Am stat doar trei ani
singur. M-am intalnit chiar
zilele acestea cu fosti tovarasi
de puscarie. Multi dintre ei
s-au convertit acolo, la
credinta. Facusem o adevarata
academie teologica in celula.
S-au convertit si criminali, si
oameni care n-au stiut niciodata
de Dumnezeu. Si din ofiteri s-au
convertit, din securisti.
- Unde ati fost inchis in
Romania?
- In multe locuri. Ne ducea din
loc in loc: la Vacaresti, la
Jilava, la Gherla, la
Snagov, la
Craiova...
- Penitenta dvs. s-a datorat
faptului ca erati evreu sau ca
erati predicator?
- Doua crime am savarsit, si sub
Antonescu, si sub comunisti: ca
eram evreu si ca eram
predicator. Am primit bataie si
pentru una, si pentru alta. Cu
toate ca uneori mai scapam: cand
trebuia sa-i bata pe evrei, eu
eram crestin.
- Problema antisemitismului
romanesc a luat, dupa parerea
mea, o amploare care nu are
acoperire in realitate. Dvs. ce
parere aveti?
- Romanii sunt un popor mare. Nu
poate fi acuzat de ceea ce s-a
intamplat. Fiecare popor are
crimele si criminalii lui. A
vorbi despre antisemitismul
romanesc - asa ceva nu exista.
Dupa cum nu exista nici
antisemitism nemtesc. Eu cunosc
nemti care si-au pus viata in
primejdie pentru a-i apara pe
evrei.
Zeci de mii de
crestini sunt inchisi, torturati
si executati
- Acum, dupa caderea
comunismului in Europa rasariteana,
Misiunea Crestina
Catre Lumea Comunista, al carei
presedinte sunteti, mai are vreo
cauza de aparat?
- In clipa de fata, in lume, in
China, in Tarile Arabe si
Africa, exista mii de frati si
surori crestini prigoniti cu
aceeasi cruzime cu care au fost
prigoniti crestinii dupa moartea
lui Iisus.
In China, avem frati care sunt
inchisi acolo de peste 40 de
ani. Le-am primit de curand
numele. In Vietnam, aveam frati
si surori condamnati, unii, la
moarte. Misiunea noastra
incearca sa-i ajute pe crestinii
prigoniti. Ce va spun acum este
un secret al misiunii noastre.
Noi adunam bani din toata lumea
pentru crestinii prigoniti. Si
banii acestia ii dam la
comunisti. O sa ma intrebati cum
e posibil asa ceva. In Vietnam,
dupa ce un crestin a fost
executat, autoritatile vin la
familia victimei cu facturi si o
obliga sa plateasca: pentru
glontul ucigas, pentru sicriu,
pentru salariul presedintelui
tribunalului care l-a condamnat,
pentru salariul procurorului
care l-a acuzat. Si acolo a
ramas o vaduva saraca sau o
mama: cu ce sa plateasca? Si noi
dam bani la comunisti ca sa
ramana ea cu coliba ei, cu un
pat si cu un dulap. Asemenea
grozavii exista, nestiute, in
lumea de astazi. Si cu toate
astea, biserica creste si acolo,
traieste. Este subterana,
oamenii nu se lasa speriati.
Evanghelia patrunde peste tot,
adeseori sub amenintarea mortii,
s-au instalat tipografii in
pesterile din munti. O situatie
la fel de dramatica este si in
Irak. Acolo, intre kurzi, care
sunt musulmani, exista si o
minoritate crestina. Un pastor
dintre ei, impreuna cu un grup
de frati si surori au fost
prinsi si condamnati la moarte
de Saddam Hussein. Povestea o
stiu chiar de la fiul acelui
pastor. Ei au fost dusi pe
campul de executie (familia este
obligata, in China si Orient, sa
asiste la executia membrilor
ei), deci si el a asistat la
impuscarea tatalui sau. Spune ca
tatal, inainte de executie, l-a
rugat pe seful plutonului sa le
ingaduie sa faca o rugaciune. I
s-a ingaduit. Inainte de
rugaciune, el s-a aplecat, a
luat de pe jos cate o mana de
nisip si le-a dat-o celor care
se aflau cu el, zicand: "Luati,
mancati, acesta este trupul meu
care pentru voi se frange".
Atunci soldatii au tras, dar nu
au murit toti, n-a murit nici
pastorul, a fost doar ranit. A
mai apucat sa ia o mana de nisip
amestecat cu sangele lui si,
dandu-le acelora care inca mai
traiau, le-a spus: "Acesta este sangele legamantului celui nou
care pentru voi se face". Au
murit in credinta, cu zambetul
pe buze.
De curand, am fost in Tarile
Arabe, unde nu are voie sa
patrunda o Biblie. Eu sunt
evreu, si evreii n-au nici ei
voie sa intre in Kuweit sau in
Arabia Saudita. Legea nu
ingaduie. Si n-are voie sa intre
nici un predicator al
Evangheliei. Iar eu respect
legea. Dar eu nu sunt doar
evreu, sau doar predicator, eu
sunt si una si alta, si asta
legea nu interzice. Asa ca am
intrat si in Arabia Saudita, si
nu cu o Biblie, ci cu 30.000. Si
acolo situatia este dramatica.
Daca un musulman trece la
crestinism, i se taie o mana. E
adus in fata moscheii, pus sa
abjure, si daca nu vrea - este
supus martiriului. In Iran,
crestinii au fost dezbracati in
pielea goala si ingropati in
zapada, lasati acolo pana cand
au inghetat. In Birmania, un
pastor de-al nostru, in varsta
de 32 de ani, a fost spanzurat
cu capul in jos pana cand a
murit. Dar chiar si mai aproape
de noi, in tarile sovietice,
s-au petrecut asemenea orori. Un
frate de-al nostru din Kiev,
Victor Beliv, a stat la
inchisoare 24 de ani. 20 de ani
a fost tinut singur intr-o
celula - si eu am fost singur
intr-o celula, dar nu 20 de ani
- n-a avut dreptul sa citeasca
o carte, sa vada o data culoarea
cerului, sa primeasca o
scrisoare, sa-si vada familia la
vorbitor, nimic, nimic. Vedea
peretele cenusiu, 7 ore pe zi ii
aduceau o saltea de paie sa se
culce, iar 17 ore trebuia sa
stea in picioare, nici macar pe
ciment n-avea voie sa se aseze
ori sa se sprijine de un perete.
Intruna si intruna trebuia sa
faca manej: sa se plimbe in cerc
imprejurul odaii, iar ei il
supravegheau prin ocheanul din
usa si daca se oprea, intrau
inauntru si-l bateau. 20 de ani
a trait asa. Dupa 20 de ani l-au
trimis la Kolima, in nordul
Siberiei, unde gheata niciodata
nu se topeste, la munca fortata.
In California, am intalnit un
frate chinez, John Hu-E-Din,
care mi-a povestit despre anii
pe care i-a petrecut el in
inchisorile chineze. Si eu am
trecut prin greu, dar prin ce a
trecut el este de neimaginat.
M-am speriat de ce mi-a
povestit. La un moment dat, il
tineau cu mainile legate la
spate, timp de zile si de nopti,
si-n timpul asta turnau peste el
galeti cu murdarie omeneasca si
cu urina, iar mancarea i-o
aruncau ca la caine, pe jos, si
era obligat sa se tavaleasca si
sa linga mancarea aceea, fiindca
altfel nu putea, cu buzele lui
naclaite de murdarie.
- D-le Wurmbrand, care este
esenta fortei pe care o da
crestinismul?
- In matematica exista o cifra:
infinit. Se scrie opt culcat.
Din infinit cand scazi 20 cat
ramane? Tot infinit. La infinit,
ori adaogi, ori scazi, e la fel.
Dar cine are infinitul cerului,
infinitul uniunii cu Dumnezeu,
dragostea arzatoare pe care o
are - ea alina toate durerile.
Si cele pe care le ai, in chip
natural, si cele pe care le iei
asupra ta. Crucea lui Iisus iti
devine usoara. Iisus a mers la
rastignire, spre Ghetsemani,
cantand. Si stiu si ce a cantat,
fiindca sunt evreu. Era seara
Pastilor evreiesti si de Pastile
evreiesti, pana astazi, evreii
canta Psalmul 118:
"Aceasta e
ziua pe care Domnul a facut-o ca
sa ne bucuram". Mergea, deci, cantand catre suferinta, catre
Mama sfanta si buna care avea sa
planga la piciorul crucii. Si
noi cantam in inchisoare. Aveam
instrumente muzicale tare
frumoase: n-aveam viori, n-aveam
orga, dar aveam lanturi de maini
si de picioare, si lanturile
sunt niste instrumente muzicale
splendide. "Aceasta este ziua
cling-clang, aceasta este ziua,
cling-clang, pe care Domnul a
facut-o, cling-clang, sa ne
bucuram". Si mai dadeam si din
picioare, ca sa adaugam si-o
orga. Cei care cu drag iau
crucea asupra lor au mereu
zambetul pe fata.
_______________________
Richard
Wurmbrand s-a nascut in
Romania,
la Bucuresti. Predicator crestin,
a stat 14 ani in inchisorile
gulagului comunist. In 1965, cand dreptul la predicare i-a
fost interzis, a emigrat in
America. Acolo a nimerit la o
manifestatie comunista. Richard
Wurmbrand s-a urcat la tribuna,
si-a scos camasa si, aratandu-le
participantilor trupul sau
mutilat prin torturi, a spus:
"Uitati-va
cum arata comunismul!". Manifestantii au inceput sa-i
huiduiasca pe liderii comunisti.
Cu toate ca l-am rugat, d-l
Wurmbrand n-a vrut sa-si mai
ridice a doua oara camasa si
sa-mi arate trupul sau torturat.
"Adevarul nu trebuie rostit pana
la sfarsit", a spus. Tortura
practicata in inchisorile
comuniste din Romania nu trebuie
povestita. Oamenii n-ar mai
putea dormi. Dracul are ce
invata de la comunistii romani.
L-au intrecut in toate
privintele.
articol
preluat din Evenimentul Zilei din 8 Septembrie 2006
de Florian Bichir
Pastorul R. Wurmbrand, un Pavel al Cortinei de
Fier
Continuam astazi prezentarea celor desemnati prin vot
public a fi cei mai mari romani din istorie. Intre
primii zece alesi se numara si pastorul protestant de
origine evreiasca Richard Wurmbrand (1909-2001), fost detinut politic (1948-1956; 1959-1964) si adversar
radical al lui Karl Marx si al comunismului.
De la comunism la crestinism
Richard Wurmbrand s-a nascut in 1909, in
Bucuresti,
fiind cel mai mic dintre cei patru baieti ai unei
familii de evrei. Isi va petrece cea mai mare parte a
copilariei in Istanbul, unde tatal sau avea un cabinet
stomatologic.
Dupa moartea acestuia, in 1919, familia sa, fiind extrem
de saraca, este fortata sa se intoarca in Romania.
Richard a avut o tinerete furtunoasa, activand in
politica de stanga, fiind membru al Partidului Comunist
Roman. In 1933 a fost arestat de Siguranta deoarece
instigase muncitorii de la caile ferate Grivita, din
Bucuresti, la greva.
In 1936 s-a casatorit cu Sabina, dar viata lui ia o
turnura radicala prin convertirea la crestinism.
Calatorind prin muntii Romaniei, tanarul cuplu a
intalnit un tamplar crestin care le-a pus in mana o
Biblie.
Neavand educatie, nu le-a putut explica prea mult si nu
le-a putut raspunde la intrebari, ci doar i-a sfatuit
sa-si faca timp sa citeasca macar una dintre Evanghelii.
In urma lecturii, au trecut la crestinism si s-au
alaturat Bisericii Misiunii Anglicane pentru Evrei din
Bucuresti. Curand, Richard a fost ordinat pastor
anglican si mai tarziu pastor luteran.
In decembrie 1941, cand Marea Britanie intra in razboi
impotriva Romaniei si clericii englezi erau fortati sa
paraseasca tara, locul Misiunii Anglicane a fost luat de
Biserica Luterana din Norvegia.
In acelasi an, la ordinul maresalului Antonescu,
bisericile neoprotestante au fost interzise. Pastorul Richard Wurmbrand a fost arestat de trei ori pentru
scurte perioade de timp, interogat si maltratat. In acelasi timp, familia
Sabinei a fost deportata intr-un lagar din
Transnistria, unde a disparut.
Persecutat de comunisti
Calvarul sau continua dupa 23 august 1944,
Richard - ca
vorbitor de limba rusa (cunostea bine sapte limbi,
conform altor surse stia 14 limbi straine) - a condus o
activitate de evanghelizare printre soldatii sovietici,
carora le-a dat Biblii in limba lor materna.
A tiparit si a organizat distribuirea secreta a un
milion de Evanghelii in limba rusa trupelor rusesti care
ocupasera Romania si i-a convertit personal la credinta
pe unii dintre ofiterii si soldatii rusi.
In februarie 1948 a fost rapit de pe strada de agentii
guvernului comunist si condamnat la 20 de ani de
inchisoare sub acuzatia de "inalta tradare".
A fost eliberat impreuna cu multi alti prizonieri
politici peste opt ani si jumatate, in 1956. In noaptea
de 15 spre 16 februarie 1959, Richard Wurmbrand si-a inceput cel de-al doilea lung
"pelerinaj" prin inchisorile comuniste, care s-a incheiat in
1964, in
urma amnistiei generale. Sotia sa, Sabina, a fost si ea
arestata in lagarul de munca fortata de la Canalul Dunare-Marea Neagra timp de trei ani.
Demasca comunismul in fata Senatului american
Dupa eliberare, ii este retrasa autorizatia de
predicator si este fortat, impreuna cu familia lui, sa
paraseasca tara in 1965, fiind rascumparat de o
organizatie crestina norvegiana cu suma de 10.000 de
dolari.
Richard Wurmbrand a ajuns in lumea libera si si-a facut
datoria de onoare sa arate fata monstruoasa a
comunismului. Pe 6 mai 1966 a fost interogat de un
comitet al Senatului Statelor Unite, in calitate de
martor al tratamentelor aplicate prizonierilor politici
din Romania. Si-a scos camasa si a aratat comisiei
semnele torturii pe trupul sau.
Textul marturisirii lui a reprezentat cea mai bine
vanduta carte a guvernului american, timp de trei ani.
In 1967 fondeaza organizatia "Vocea martirilor", pentru
a ajuta, cu aceeasi energie si dedicare pana la
sfarsitul vietii sale (17 februarie 2001), crestinii
persecutati din intreaga lume comunista.
Din tot ce se întâmpla azi în lume este greu sa te
opresti asupra unui lucru si sa-l analizezi în
profunzime ca sa identifici ce ar putea însemna acel
lucru, ce fel de mesaj ascuns îti trimite. De obicei
tratam lucrurile cu superficialitate si trecem la un alt
eveniment si la altul, din cele multe care ni se ofera
zilnic. Nu prea am vazut oameni sa se întrebe: Oare nu
vrea Dumnezeu sa ne spuna ceva?
În aceste vremuri, cu aceasta explozie informationala,
când reusim sa aflam aproape instantaneu tot ce se
întâmpla în orice colt al acestui pamânt este foarte
greu sa extragem dintre toate evenimentele doar pe
acelea care ne sunt cu adevarat de folos prin mesajul
care ni-l transmit. M-am convins de acest lucru dupa
atentatul din 11 sept. 2001
sau dupa devastatorul tsunami din 2004 din
Indonezia.
Reactiile care au urmat dezastrelor provocate de
prabusirea celor doua turnuri sau a efectelor valurilor
uriase care au maturat coastele Indoneziei, au dovedit
ca oamenii, fie reactioneaza cu încetinitorul, fie nu
reactioneaza de loc la semnalele pe care Dumnezeu le
trimite omenirii. Probabil ca de unii voi fi acuzat ca
vreau sa vad la orice pas un semn al faptului ca
Dumnezeu se implica în fiecare eveniment, dar chiar asa
cred.
Biblia spune ca în ceea ce ne priveste pe noi ca
indivizi, Dumnezeu în mod personal ne cunoaste pe
fiecare în cel mai mic detaliu, astfel ca El stie chiar
si numarul firelor de par de pe capul nostru. Nu este
lipsit de importanta nici faptul ca Mântuitorul Isus
Hristos a spus ca Dumnezeu poarta de grija crinilor si
ca fiecare pasare care cade la pamânt este cunoscuta de
El, adica, cu alte cuvinte, nimic din ceea ce se
întâmpla pe pamântul acesta nu este la întâmplare si mai
ales nu se întâmpla fara ca Dumnezeu sa stie si fara un
scop precis.
Într-o discutie avuta cu cei din vremea când Domnul Isus
a trait pe pamânt, acestia au venit si i-au raportat un
eveniment deosebit, o stire care azi ar fi aparut pe
prima pagina a ziarelor: Pilat, guvernatorul cu mâna
forte din acele vremuri, omorâse niste galileeni în timp
ce aduceau jertfe si, lucru foarte grav pentru evrei,
sângele acestora a fost amestecat cu jertfele lor. Se
asteptau ca Domnul Isus, un evreu, sa aiba o reactie
vehementa, de condamnare a lui Pilat, dar comentariul
Domnului Isus lasa sa se înteleaga ca ceea ce s-a
întâmplat acolo avea un scop: pocainta iudeilor, a celor
ce au supravietuit catastrofei. Dar ei nu au putut
identifica acel scop, asa cum azi, din evenimente
similare oamenii nu pot identifica adevaratul mesaj
trimis de Dumnezeu. Sunt si alte exemple în
Biblie prin
care ni se spune ca nimic nu este la întâmplare pe acest pamânt si ca în toate evenimentele din jurul nostru
trebuie sa cautam sa aflam ce a dorit Dumnezeu sa ne
spuna.
Dar, asa cum am mai spus, nu am vazut ca în urma
cataclismelor si a catastrofelor care s-au întâmplat si
se întâmpla, noi sa tragem vre-un folos. Nici din 11
sept., nici din tsunami, nici din Katrina, nici din
inundatiile devastatoare care au afectat România în
ultimii ani. Dimpotriva, dam vina pe guvernanti (nu ca
nu ar avea vreo vina), pe sistem, pe birocratie, pe
nepasare, pe diguri vechi si altele de felul acesta. Dar
nu am auzit pe nici un oficial spunând: Dumnezeu ne da
un semnal, sau macar sa întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu
sa ne spuna ceva?
Pe lânga evenimentele enumerate mai sus, unul care a
avut loc cu putine zile în urma, ar putea sa treaca
neobservat, desi, într-un fel, nu a trecut neobservat,
pentru ca multi au vorbit despre el.
Este
vorba de moartea binecunoscutului Steve Irvin,
australianul vedeta a canalului de televiziune Animal
Planet, cunoscut sub denumirea de "Crocodile Hunter" sau
"Vânatorul de crocodili".
De ce spuneam ca ar putea trece neobservat acest
eveniment? Pentru ca Steve Irvin a fost doar unul dintre
cei peste 6 miliarde de oameni de pe Pamânt si chiar
daca era o vedeta, era doar unul, comparativ cu miile si
sutele de mii de victime ale altor cataclisme.
Si totusi Steve Irvin nu este doar un om. El este unul
foarte cunoscut si de aceea cred ca un semn ne-a fost
dat si nu ma mir ca nu am vazut nici o reactie de felul
celei pe care o voi semnala. Nu ma mir ca nu am vazut pe
undeva prin presa o întrebare de genul: Oare a dorit
Dumnezeu sa ne spuna ceva prin moartea lui
Steve Irvin?
Comentând evenimentul cineva scria pe un forum de
discutii, pe internet:
"Facând parte din noua generatie a cablului am crescut
cu cartoonnetworck si animal planet si cred ca toti cei
ce îmi sunt apropiati ca si vârsta nu pot sa nu îsi
aminteasca de "crock files". Azi dimineata a murit un
idol, un ecologist ce pe mine una m-a îndemnat sa ma
înscriu la buburuze apoi cercetasi sa iubesc natura (în
cazul meu muntele ). O zi frumoasa cu soare umbrita de
trecerea în nefiinta a unui mare om, a unei legende
adevarate a "vânatorului de crocodili".
Dar Steve nu a fost numai atât. A cautat sa ne faca sa
întelegem ce înseamna natura, sa o respectam si sa o
ocrotim, un fel de captain plannet al lumii reale! Cu
peste 50 de documentare la activ si o recunoastere
mondiala a devenit în 2004 "australian of the year" si
cu siguranta este cel mai cunoscut australian din lume!
A murit facând ceea ce iubea, pe coasta Australiei, în
mijlocul recifului pentru care a luptat atât!
La ora 11 a fost întepat în zona inimii de o pisica de
mare si medicii confirma ca ar fi murit pe loc sau în
decurs de câteva minute! Echipajul de pe "crock1" a
încercat sa faca tot ce era cu putinta pentru a-l salva
fara izbânda! Steve Irvin s-a stins la numai
44 de ani lasând în urma sa de asemenea cunoscuta lui sotie si
camarada, Terri si 2 copii ce erau mândria ochilor sai!
Si-a trait viata pentru natura, facând tot ceea ce i-a
stat în putinta sa o conserve! A lasat în urma imaginea
emblematica a unui "croocodile hunter". Merita ca si
noi sa îi urmam sfaturile pentru ca munca sa sa nu fie
uitata dupa ce numele sau va fi uitat! DUMNEZEU SA ÎL ODIHNEASCA PE UN OM MAI BUN DECAT NOI!"
Aflam, desi stiam, ca Steve Irvin a fost un om care s-a
daruit cu totul muncii sale, ca a iubit natura si s-a
luptat din rasputeri sa o conserve, sa o protejeze, ca
si-a facut din asta un scop al vietii lui, si aflam ca
Steve Irvin a fost un om mai bun decât noi pentru ca a
facut aceste lucruri si în final, ca buni români, îi
dorim ca Dumnezeu sa-l odihneasca, nu înainte de a lua
aminte la exemplul lui si de a urma acest exemplu.
Dar trebuie sa ne oprim putin si sa vedem totusi ce s-a
întâmplat în acea zi nefasta pentru el si sa nu ne
grabim în aprecierile noastre.
Despre Steve Irvin s-a spus ca avea un curaj iesit din
comun. Nu îi era frica de nimic si reusea sa faca fata
celor mai periculoase situatii ivite în munca lui, fara
sa se gândeasca vreodata sa renunte. Nu îi era frica de
crocodili, de serpi veninosi, de nici o reptila de care
noi ne speriem atât de usor, dimpotriva, era mereu si
mereu hotarât sa mearga un pas mai departe, fortând tot
timpul limitele. Managerul lui, Stainton, spunea: "Obisnuia
mereu sa forteze limitele, ajunsesem sa cred ca este
invulnerabil. Am impresia ca si el se credea
invulnerabil". Probabil asa au gândit aproape toti câti
l-au cunoscut direct sau prin intermediul televizorului.
Dar acum sa fim atenti la ce s-a întâmplat în momentul
când a fost atacat. Atacat de ce? De un crocodil, de o
cobra sau de un alt sarpe deosebit de periculos? Nu, ci
de o pisica de mare!
Accidentul s-a întâmplat în timp ce Irvin filma un
documentar despre fauna subacvatica în zona Marii
Bariere de Corali. Camera de luat vederi a surprins
momentul când o pisica de mare, care are în coada sa una
sau doua tepuse ascutite, l-a atacat pe acesta când el a
ajuns deasupra pisicii. Cu o miscare fulgeratoare
aceasta l-a întepat pe Irvin direct în inima. Cei din
jurul lui au încercat cu disperare sa-l salveze dar nu
s-a putut face nimic. Pisica de mare a tintit atât de
bine încât inima sa a fost strapunsa. Putea sa-l întepe
oriunde în alta parte a corpului si nu ar fi fost o
catastrofa, dar a lovit în inima. Nu poti sa nu stai sa
te întrebi: Cum de s-a putut întâmpla asa ceva? Nu era
oare pisica vre-un sol al lui Dumnezeu cu un mesaj
pentru noi, cei ce-l cunoastem pe Irvin?
Acelasi Stainton marturiseste: "N-as fi crezut ca ar
putea fi omorât de o pisica de mare. Acest gen de peste
nu ataca aproape niciodata omul."
Deci nu un rechin, nu un crocodil, nu o cobra ci o biata
pisica de mare a dat lovitura fatala, stiind cu precizie
unde se afla inima lui Irvin.
Aflam ca din 1992 încoace a realizat peste 50 de
documentare pentru canalul Animal Planet si peste 20 de
episoade din seria "The Crocodile Hunter Diaries". Si-a
dobândit reputatia de aventurier neînfricat
apropiindu-se de unele dintre cele mai temute animale de
pe pamânt cu o figura surâzatoare. Daca ar fi murit
rapus de un leu sau de coltii nemilosi ai unui crocodil
am fi spus: "Odata si odata tot trebuia sa se întâmple,
trebuia sa se linisteasca". Dar a murit în chip ironic,
atacat de o pisica de mare care nu ataca oamenii decât
foarte, foarte rar si lucru de notat: strapuns chiar în
inima de tepusul ascutit aflat în coada sa.
Si acum sa ne întoarcem si sa analizam lucrurile dintr-o
alta perspectiva.
În toata aceasta munca pe care Steve Irvin a facut-o, a
avut de ne numarate ori, de fapt în chiar fiecare zi,
ocazia sa vada minunile creatiei lui Dumnezeu, mai mult
decât oricare dintre noi. A vazut lucruri pe care un om
obisnuit nu le poate vedea, taine ale lui Dumnezeu
ascunse în adâncul marilor, a putut vedea în toate
acestea maretia lui Dumnezeu, întelepciunea si puterea
Lui. Dar Steve Irvin s-a facut ca nu vede nimic. Fie ca
a vazut dar nu a putut sa spuna datorita politicii
canalului Animal Planet, fie ca a fost vrajit si
fermecat de teoria evolutionista. Steve Irvin nu a spus
niciodata în emisiunile lui ca în tot ceea ce el a vazut
a vazut existenta unui Creator. Ba dimpotriva, a
încercat sa explice tot timpul ca acest Creator nu
exista si ca toate acele minunatii pe care el a avut
ocazia sa le vada au aparut la întâmplare.
Asa cum am mai spus, este foarte probabil ca lucrând
pentru Animal Planet, Irvin sa nu fi putut vorbi despre
existenta lui Dumnezeu.
Se stie ca Animal Planet este un canal care promoveaza
religia New Age, o religie care înalta natura si omul la
rang de divinitate. Ce propovaduieste aceasta religie?
Foarte pe scurt dar suficient ca sa ne dam seama ca avem
de-a face cu o erezie:
Miscarea New Age combina învataturi si principii
religioase. Culege din învataturile tuturor religiilor
lumii si le redefineste sub forma unei noi conceptii
despre lume si viata: "Noi onoram adevarul si frumusetea
tuturor religiilor lumii si credem ca fiecare din ele
contine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevarului
care sa ne uneasca pe toti". New Age nu ofera un
devotament exclusiv unei forte supranaturale, unui
învatator sau unei învataturi anume. Dimpotriva, crede
ca TOT CEEA CE ESTE (DUMNEZEU) s-a revelat pe sine
(printre altii) în Isus, dar si în multi alti maestrii
înaltati, cum ar fi Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos,
Pitagora, Zoroastru, Moise, Mohammed etc. Prin urmare,
Biblia nu poate avea nici o pretentie de a fi singura
revelatie a lui Dumnezeu facuta omenirii, ci numai una
din multele Sale revelatii. Afirmatia fundamentala a New
Age este divinizarea reala a omului, a tuturor
creatiilor din univers. Daca TOTUL ESTE UNA (MONISM) si
TOTUL ESTE DUMNEZEU (PANTEISM), atunci si noi oamenii,
precum si toate creatiile materiale ale giganticului
Univers, sunt în ultima instanta parti intrinsece ale
lui Dumnezeu, sunt Dumnezeu. Odata ce noi începem sa
pricepem ca toti suntem Dumnezeu, ca toti avem
atributele Sale, întreg scopul vietii devine
redescoperirea maretiei divine din noi, a iubirii, a
întelepciunii, a întelegerii si a inteligentei perfecte.
Ereziile propovaduite de aceasta miscare au fost
sustinute deci si de Steve Irvin si efectele în rau sunt
greu de calculat. Adevarata credinta în Dumnezeu a fost
si este subminata în mod sistematic. Si pericolul este
cu atât mai mare cu cât canalul de televiziune Animal
Planet, datorita specificului sau, atrage multi copii si
tineri. Unul dintre sloganurile acestui canal a fost (nu
stiu daca mai este deoarece nu mai urmaresc emisiunile
difuzate pe acest canal) "ANIMALS ARE BETTER THAN HUMANS!"
adica "Animalele sunt mai bune decât oamenii". Mesajul
este deosebit de periculos si cu adevarat diabolic. Daca
vei acuza si vei spune ca acest slogan îi face pe oameni
sa iubeasca mai mult animalele decât pe semenii lor, cei
de la Animal Planet îti pot raspunde ca de fapt ei vor
sa transmita doar ca animalele au un fel de bunatate pe
care oamenii nu o au. Mesajul este foarte subtil si greu
de atacat dar este clar ca efectul care îl are asupra
celor ce-l asculta si privesc la aceste emisiuni este de
înstrainare a unuia de altul si apropierea de animale. O
alta nebunie a lumii în care traim.
Tot ceea ce se întâmpla pe Animal Planet dovedeste
intentia clara a celor ce conduc acest canal de a-i
înstraina pe oameni unul de altul si de a-i apropia de
animale. Grija exagerata pentru animale , felul în care
le-am luat din mediul lor si le-am asezat într-un mediu
artificial, spitale pentru animale, hoteluri si locuri
de distractie pentru animale, saloane de cosmetica si
altele de acest fel nu dovedesc grija noastra fata de
ele ci faptul ca ne-am coborât la nivelul lor si
dovedeste un regres al nostru pe calea evolutiei de care
cei amintiti vorbesc si o sustin, de fapt fara argumente
reale, totul fiind prefabricat si fortat sa sustina
niste neadevaruri.
Steve Irvin a intrat în acest joc murdar. Si a facut
mult rau pentru ca a învatat gresit pe multi copii,
adolescenti si chiar oameni mari, adica cu ani multi
dupa cartile de identitate.
Aflam ca pentru Steve Irvin s-au organizat funeralii de
stat, ca întreaga Australie deplânge moartea lui
Crocodile Hunter, una dintre cele mai cunoscute
personalitati ale tarii. Premierul australian John Howard a întrerupt sesiunea Parlamentului pentru a-i
aduce un omagiu lui Irvin. El a spus: "A fost un
australian adevarat, un om remarcabil iar moartea lui ma
întristeaza profund". Ambasada SUA s-a simtit datoare sa
difuzeze un mesaj de condoleante. Sute de buchete de
flori si mesaje de condoleante au umplut trotuarele
gradinii lui Irvin, gradini în care se gasesc multe
dintre reptilele capturate de el. Lumea întreaga îl
plânge sau se mira de disparitia lui. Era cu adevarat o
vedeta. Avea cu adevarat impact iar cei ce-l priveau
erau influentati de el nu doar în a afla detalii despre
anumite reptile ci în a lua hotarâri care tin de
vesnicie: Este sau nu Dumnezeu? A creat El tot ceea ce
exista sau toate au aparut la întâmplare? Si daca nu
exista Dumnezeu si toate au aparut la întâmplare atunci
cu adevarat "Animals are better than humans", oricum nu
mai conteaza.
Numai ca nu este asa. Si Steve Irvin ar fi trebuit sa
afle, sa-si dea seama, sa se întrebe si sa dea raspunsul
potrivit. Ar fi trebuit sa vina în fata camerelor de
luat vederi si asa cum se întâmpla uneori în filme, sa
spuna adevarul care a fost tinut ascuns de ochii opiniei
publice, cu riscul ca apoi sa cada în dizgratia celor ce
pâna atunci l-au sponsorizat.
Dar Steve Irvin nu a facut acest lucru. A vazut în
fiecare zi maretia lui Dumnezeu, puterea Lui, minunile creatiei Lui si cu toate acestea a sustinut o minciuna.
Prin curajul lui s-a facut iubit de copii si oameni
copii si astfel i-a influentat. I-a "ajutat" sa vada
lucrurile strâmb, sa gândeasca gresit despre Dumnezeu si
astfel Steve Irvin a fost un apostol al minciunii, o
rotita importanta din angrenajul pus la cale de Satan de
a duce oamenii în ratacire.
Cred ca asa ar trebui vazut Steve Irvin daca suntem cu
adevarat credinciosi si ne mai pasa de Dumnezeu.
Avea 44 de ani. Daca din 1992 a început sa lucreze în
felul acesta înseamna ca a avut la dispozitie 14 ani ca
sa îsi schimbe atitudinea fata de Dumnezeu. Dar nu a facut-o. S-a bucurat de sanatate, a avut curaj, dar a
trait o mare minciuna si a facut ca multi, foarte multi
oameni, mici si mari, sa îmbratiseze aceasta minciuna.
Si daca ar mai fi trait ar fi facut si mai mult rau.
Asa ca eu cred ca Dumnezeu si-a trimis solul, pisica de
mare, i-a dat instructiuni clare si i-a spus: "Lovesti
direct în inima! Am avut destula rabdare cu el. Poate
vor fi unii care sa înteleaga".
Nimic nu este la întâmplare: nici 11 sept.2001, nici tsunami, nici atacurile teroriste, nici moartea lui
Steve Irvin.
Mai putem vedea în toate mâna lui Dumnezeu? Si în
minunile naturii si în catastrofele care se abat peste
noi? În acestea din urma ca un ultim semnal, disperat,
trimis de Creator catre niste fiinte care l-au parasit
demult si au uitat de El dar pe care El înca le mai
iubeste?
Notă: Acest
material este, sub forma scrisa, unul dintre episoadele
emisiunii "LUMEA ÎN CARE TRAIM", emisiune realizata de
Dan Bercian si difuzata la
Radio UNISON Zalau. Poate fi
retransmis mai departe sau publicat.
[ Conditii de participare - Sesiunea de vara 2006 ] [ Program - Sesiunea de vara 2006 ] [ Scrisori de informare - Sesiunea de vara 2006 ] [ Scrisori de multumire - Sesiunea de vara 2006 ] [ Scrisori misionare - Sesiunea de vara 2006 ] [ Articole - Sesiunea de vara 2006 ] [ Fotografii - Sesiunea de vara 2006 ]
[ Home ] [ Sus ] [ Activitate ] [ Inscrieri ] [ Arhiva Articole ] [ Contact ] |