Scrisori misionare - Sesiunea de iarna 2010

OCTOMBRIE 2010 – MARTIE 2011

 

Iubiţi fraţi,

 

Prin îndurarea Domnului, pentru mai bine de cinci luni, am slujit în multe din bisericile româneşti din SUA. SUA este o ţară mare cât un continent şi un Egipt modern, asemeni multor altor ţări de pe întreg pământul.

Călătoria a durat 159 de zile, timp în care au fost săvârşite 160 de slujbe, în 32 de oraşe.

 

Inima mea Îl laudă pe Domnul şi pentru aceste lucrări, este plină de recunoştinţă şi de o mare bucurie, dar şi de o mare durere. Spunea o femeie credincioasă, într-o biserică: „Lucrul care ne lipseşte  tot mai mult, de la an la an, este frica de Domnul.” Iar un păstor, într-o altă biserică, spunea: „Ne lipseşte tot mai mult, de la an la an, sacralitatea.” Adevăruri dureroase.

 

O mare amăgire lucrează astăzi şi în bisericile noastre. „Pentrucă zici: ”Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic,” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” (Apocalipsa 3:17)

 

Biserici (clădiri) mari, bine luminate, bine aerisite, tehnică modernă audio-video, cor, orchestră, fanfară, păstori şi predicatori cu multiple diplome, discursuri impresionante, etc.

Tu zici despre tine… şi nu ştii… Este ca atunci când un om spune despre sine că este perfect sănătos, iar un cancer îl devastează în interior.

 

Ne trebuie grabnic aur curăţit prin foc, haine albe, doftorie pentru ochi. Până nu este prea târziu.

 

Duhul de dezbinare şi de ură (duhul lui Absalom) lucrează cu putere în Biserică. Am găsit tot mai multe biserici în care, la slujba de peste săptămână, tinerii se adună separat de restul bisericii: adunare în adunare. Şi m-am mirat mult de lucrul acesta! Cum de slujitorii Bisericii nu-şi dau seama că şi aceasta este o lucrare de dezbinare? Învăţătură diferită, închinare diferită, lucrare diferită. Tinerii trebuie iubiţi cu ardoare şi ţinuţi în unirea Duhului, prin legătura păcii, împreună cu toată biserica, în întreaga ei lucrare.

 

Sistemul modern în care ne este dat să trăim creează mari presiuni de natură psihică şi spirituală asupra oamenilor. Despre evreii aflaţi în robia egipteană, Cuvântul Domnului ne spune că deznădejdea şi robia aspră în care se aflau îi împiedica să asculte. (Ex. 6: 9) Acesta este unul din motivele pentru care cei care frecventează Biserica de astăzi sunt împiedicaţi să asculte şi să împlinească Cuvântul Domnului, în viaţa lor de zi cu zi.

 

De ce există această dezbinare între fraţi, această sfâşiere a Trupului lui Hristos? Deoarece nu am vegheat la avertizarea Scripturii care spune:

 

„Slova omoară, Duhul dă viaţă! Noi suntem slujitori ai Duhului.”

 

„Cunoştinţa îngâmfă, dragostea zideşte.”

 

De acest lucru este nevoie în viaţa slujitorilor şi în viaţa membrilor Bisericii lui Hristos: dragostea lui Dumnezeu turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

 

Biserica are nevoie de oameni duhovniceşti, nu de oameni talentaţi, nu de oameni bine educaţi şi bine instruiţi, nu de oameni bogaţi sau bine intenţionaţi, nici măcar de oameni sufletişti. Când membri şi slujitorii Bisericii sunt oameni duhovniceşti, toate celelalte lucruri se vor adăuga de la sine, în mod natural.

 

Am slujit, prin mila Domnului, în diferite biserici. În toate confesiunile găseşti suflete scumpe, suflete care iubesc din toată inima pe Mântuitorul Isus Hristos.

 

Ştiţi dorinţa inimii mele: „O singură Biserică sub domnia lui Hristos!”

 

Să nu fiu însă înţeles greşit. Nu vorbesc despre ecumenismul înşelător, adică unirea formală a confesiunilor creştine. Dacă legi aripile a două păsări, ele nu vor zbura mai bine, dimpotrivă. Vorbesc despre unirea diferitelor confesiuni creştine, prin Duhul Sfânt, sub aceeaşi autoritate: Duhul lui Hristos.

 

În multe din bisericile în care mi-a fost dat să slujesc au fost organizate săptămâni de post şi rugăciune. Mai mult, într-una din aceste biserici, timp de 21 de zile, în fiecare seară şi duminicile, fraţii şi surorile petreceau câte un ceas în rugăciune pe genunchi. Şi lucrul acesta mi-a umplut inima de bucurie.

 

Printre sfinţii întâlniţi în această călătorie, se numără şi preaiubitul nostru frate Petru Popovici, venerabil slujitor al Evangheliei, aflat acum la minunata vârstă de 92 de ani, pe care îl iubesc din toată inima. Este plin de dorinţa sfântă de a-I sluji Domnului cu scumpătate până la capăt. I-am oferit şi de această dată materialele noastre (DVD, CD, documentare, predici), materiale pe care le aşteaptă de fiecare dată cu viu şi sfânt interes. Am primit şi eu, din partea multiubitului nostru frate Petru Popovici, cărţi şi materiale video cu învăţături foarte importante pentru vremurile acestea încurcate de pe urmă: Marea amăgire cu formalismul religios, Credincioşi Domnului până la capăt, Cea mai înaltă slujire, Dragostea, marea forţă a Bisericii, ş.a.

 

Îi suntem nespus de recunoscători Domnului pentru lucrările sfinte şi mari, săvârşite de-a lungul timpului pe pământul românesc, şi pentru aceşti minunaţi înaintaşi în credinţă, pe care ar trebui să-i ţinem la loc de mare cinste, în inimile şi în vieţile noastre. Slăvit să fie Domnul!

 

Biserica trebuie să se întoarcă grabnic la începuturile ei!

 

Şi noi, în generaţia de astăzi, trebuie să ne închinăm Domnului zilnic, în duh şi în adevăr, căutând cu tot dinadinsul, cu toată inima, faţa Domnului, aşa cum au făcut-o şi părinţii noştri.

 

„Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet.”(Fapte 4:32) Acesta este miracolul credinţei, Biserica sfinţilor, lucrarea Duhului Sfânt.

 

Deznădejdea şi aspra robie (presiunea zilnică exercitată de către sistemul în care ne este dat să trăim) ne împiedică să ascultăm de Domnul. Lupta este foarte mare. Lăcomia de bani (închinarea la idoli) şi desfrâul, în toate manifestările lui, fac prăpăd, atât în lume cât şi în Biserică.

 

Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. (1 Samuel 15:22 )

 

Ascultarea aduce cerul în viaţa noastră şi ne duce în Cer.

 

Neascultarea (răzvrătirea) aduce iadul în viaţa noastră şi ne duce în Iad.

 

Ascultarea închide uşa diavolului şi deschide uşa Domnului, care are un plan minunat cu privire la viaţa fiecărui om.

 

Neascultarea închide uşa Domnului şi deschide uşa vrăşmaşului.

 

Despre Domnul Isus Biblia spune: „…S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte…” (Filipeni 2: 8)

 

Îmi doresc să fiţi cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Cei mai fericiţi oameni sunt oamenii care ascultă cel mai mult de Dumnezeu.

 

„Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! ”. În orice împrejurare.

 

Să ne spunem, mereu şi mereu, nouă înşine şi celor din familiile noastre: „Noi nu avem Împărat pe Cezarul! Împăratul nostru este Isus!”

 

Mi-am dorit mult ca şi această lucrare, această călătorie misionară, să fie spre trezirea şi zidirea Trupului lui Hristos.

 

Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi. Slăvit să fie Domnul!

 

Cu umilinţă şi în dragoste,