Scrisori misionare - Sesiunea de primavara 2010

Iubiţi fraţi,

 

Prin îndurarea Domnului, între 23 aprilie – 12 mai, am călătorit în Austria şi Germania, unde am slujit în biserici de limbă română şi în biserici de limbă germană. În cele 18 zile, au fost, numai prin harului Domnului, 22 de slujbe, în 11 oraşe. Unele dintre slujbe au durat 3, 5, şi chiar 6 ore. Am fost impresionat de interesul arătat de credincioşi faţă  de cunoaşterea cât mai bună a Adevărului vieţii de credinţă.

 

Unul dintre cei mai de seamă vestitori ai Evangheliei pe care i-a avut Biserica lui Hristos a fost George Whitefield. Între anii 1736 – 1770 a predicat peste 18 mii de predici.

 

Înainte de a muri, el s-a rugat astfel: „Doamne Isuse am obosit în lucrarea Ta, dar nu sunt obosit de ea. Dacă nu mi-am încheiat misiunea, lasă-mă să mă duc şi să mai vorbesc pentru Tine încă o dată, să pecetluiesc adevărul Tău, apoi să vin acasă şi să mor!”

        

Domnul i-a ascultat cererea. A mai predicat o dată înaintea unei mari mulţimi de oameni, apoi a revenit acasă unde, în zorii dimineţii, a plecat la Domnul. Cu faţa-i strălucind, Whitefield a rostit ultimele cuvinte: ” Cât de mult aş vrea să trăiesc ca să-L propovăduiesc pe Hristos! Dar mor ca să fiu cu El!”

        

Whitefield a unit prin Evanghelie, printr-un legământ sfânt, toate statele Americii.

        

Acum visul lui devenise realitate. America era o naţiune – o singură naţiune sub domnia lui Dumnezeu.

        

Acesta este şi visul meu, ca toate bisericile să fie una, sub domnia lui Hristos!

        

Trăim vremuri foarte grele.

        

Chipul veacului acestuia, chipul lumii, este tot mai prezent în bisericile noastre: în gândire, simţire, vorbire, manifestare, trăire.

        

Porunca Scripturii este fermă: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia!(Romani 12:2a)” Nici în biserică şi nici în afara ei, în viaţa de zi cu zi.

        

Unora dintre slujitori le vine tot mai greu să-şi dea seama cât din ceea ce trăiesc este adevăr, şi cât este doar interpretarea mecanică a unui rol.

        

Savonarola, în comentariul profund la Psalmul 51, comentariu scris în timp ce se afla în închisoare, spune că există două feluri de creştini: cei care cred sincer în Dumnezeu şi cei care, la fel de sincer, au impresia că cred. Ceea ce facem este dovada a ceea ce credem.  

Tot mai mulţi sunt cei care joacă un rol de creştini sau de slujitori ai bisericii. Mulţi încearcă să interpreteze pe harpa Domnului Isus propriile lor cântări (slujbe organizate după chipul lor – programe religioase – învăţături date din înţelepciunea lor, adaptate vremurilor, împrejurărilor, şi intereselor de un fel sau altul) şi sunetul este fals şi neplăcut.

        

Noi toţi trebuie să cântăm pe harpa Domnului Isus propriile Lui cântări, cântecul vieţii Sale, al pasiunilor, al bucuriilor, al suferinţelor, al morţii şi învierii Lui. Atunci va răsuna muzica adevărată şi închinarea noastră va fi binecuvântată de Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc.

        

Biserica trebuie să se întoarcă la începuturile ei!

        

Să se închine Domnului în simplitate, în curăţie de inimă, în smerenie, în duh şi în adevăr.

        

Un tot mai prezent duh de amăgire şi rătăcire este astăzi în Biserică. Starea celor mai multe biserici este starea cea mai rea, anume starea de căldicel.

„Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, (ce amăgire, ce rătăcire, ce autodiagnosticare greşită, ce impresie falsă!) şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi." (Apocalipsa 3:16-18)

Lucrarea tuturor slujitorilor Bisericii, prin mărturisirea cu îndrăzneală a adevărului Sfintelor Scripturi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, trebuie săvârşită spre trezirea şi zidirea noastră a tuturor.

        

Mulţumesc din toată inima Domnului pentru slujitorii destoinici, credincioşi Adevărului, pe care i-am întâlnit şi în călătoria aceasta, în diferitele biserici pe unde mi-a fost dat să umblu.

        

Domnul are martori credincioşi şi astăzi, în vremurile de pe urmă şi în generaţia noastră, în bisericile din ţară şi în bisericile din afara ţării.

        

Slăvit să fie Domnul!

        

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cu pace şi cu har!

 

Mai, 2010