Scrisori misionare - Sesiunea de vara 2014

Mai - iunie 2014 - Europa

 

Iubiţi fraţi,

 

Prin îndurarea Domnului, am călătorit iarăşi, în lunile mai – iunie, în mai multe oraşe şi ţări din Europa: Austria, Italia, Franţa, Irlanda, Germania.

 

Am slujit şi de această dată, pe cât cu putinţă, în fiecare seară, şi duminica în mai multe biserici.

 

Asociaţia noastră Forumul Civic Creştin are ca obiect de activitate şi întărirea în mod constant a relaţiilor cu românii care trăiesc în afara ţării.

 

Am slujit la Paris, unde există 7 biserici evanghelice de limbă română, chiar în perioada alegerilor europarlamentare. Comunitatea românească era îngrijorată de faptul că alegerile au fost câştigate de o formaţiune politică de extremă dreapta. Domnul veghează asupra întregului pământ, asupra tuturor lucrurilor, şi nu trebuie să ne îngrijorăm de nimic. Gândurile şi lucrările Lui sunt desăvârşite.

 

Prin harul Domnului, am călătorit pentru prima oară în Irlanda, la Dublin, unde, în cele 9 zile cât a durat şederea mea in capitala Irlandei, au fost 13 adunări. Îi sunt nespus de recunoscător Domnului pentru harul acesta nemeritat.

 

În foarte însemnata lucrare de vestire a Evangheliei, pe lângă mângâiere, sfătuire, încurajare, învăţătură, este nevoie şi de mustrare.

 

Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască. (Tit 2:15)

 

Mustrarea este foarte necesară în relaţiile dintre oameni, dar în general oamenii nu primesc mustrările care li se fac.

 

De ce oare se întâmplă aşa?

 

Ce trebuie făcut pentru ca mustrările noastre să fie primite, în familie (soţ - soţie, părinţi – copii), la şcoală (profesori – elevi), la serviciu şi în biserică?

 

Să nu punem refuzul de a primi mustrări numai pe seama răutăţii celor mustraţi. Avem şi noi partea noastră de vină. De obicei, suntem nedrepţi în mustrările noastre, chiar şi  atunci când sunt perfect întemeiate, deoarece faptele pentru care mustrăm un om nu sunt singurele fapte făcute de omul acela. Omul acela a mai făcut şi fapte vrednice de laudă. Dacă atunci când a făcut un lucru bun nu l-am lăudat, nu i-am dat aprecierea cuvenită, are tot dreptul să nu ne asculte când îl mustrăm.

 

Dacă vom lăuda la vreme şi vom mustra la vreme, lucrurile vor merge cu mult mai bine în căsnicie şi la serviciu, la şcoală şi în biserică.

 

Mustrarea are rolul de a atenţiona, avertiza şi îndrepta.

 

Apostolul Pavel ştia să mustre şi era ascultat deoarece ştia şi să laude. Fraţii ştiau că îi iubeşte, că le vrea numai binele, şi aveau încredere în el.

 

Filipeni 4:8… orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. 

Spre exemplu:

 

1.     Credincioşilor din Roma le scrie: Romani 1:8  Mai întâi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.

2.     Credincioşilor din Filipi le scrie: Filipeni 1:3  Mulţămesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.

3.     Credincioşilor din Colose le scrie: Coloseni 1:4…şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii…

4.     Credincioşilor din Salonic le scrie: 2 Tesaloniceni 1:3  Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.

5.     Credinciosului Timotei îi scrie: 2 Timotei 1:4  Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.

Numai lăudând la vremea cuvenită cu cuvinte calde, capeţi dreptul şi autoritatea de a mustra ori de câte ori este nevoie. Cât de fericite ar fi casele şi bisericile noastre, dacă am urma şi în această privinţă pilda apostolului Pavel.

 

2 Timotei 4:1-2  Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.

 

Renumitul savant şi filozof creştin, Blaise Pascal, a spus:

 

„Nici unul din voi nu este bun – acesta-i primul mare adevăr pe care creştinismul îl aruncă în faţa fiecărui om care se apropie de el. Ce religie stranie! El vrea să-l facă pe om iarăşi asemănător cu Dumnezeu şi începe prin a-i porunci să se recunoască drept urâcios. Căci dacă nu ar începe cu aceasta, înălţimea la care creştinismul îl ridică l-ar face pe om să se mândrească, tot aşa cum smerirea de aici, dacă nu ar fi însoţită de făgăduinţa că el va fi ridicat la rangul de părtaş al firii dumnezeieşti – l-ar face să se vadă nespus de vrednic de dispreţ. Dar religia creştină este minunat de echilibrată. Nu există în ea o înjosire care să ne facă incapabili de a înfăptui binele dar nici o sfinţenie cu totul lipsită de păcat. Nu există învăţătură mai potrivită pentru om decât aceasta, care-l instruieşte despre posibilităţile pe care le are de a dobândi şi a pierde harul, fie prin descurajarea alimentată de neputinţa noastră, fie prin dorinţa de a ne mândri.”

 

Datorită nevegherii, m-am făcut vinovat în multe rânduri de graba cu care am rostit mustrări. Mă pocăiesc de lucrul acesta şi-mi cer iertare şi înaintea Domnului şi înaintea fraţilor. Trebuie să existe echilibru şi înţelepciune în toate lucrurile. În acelaşi timp, însă, sunt nespus de recunoscător pentru mustrările pe care le-am primit, dea-lungul  timpului, din partea Domnului şi din partea fraţilor, mustrări care au avut menirea să-mi îndrepte şi mai mult viaţa de credinţă.

 

Căci sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. (Proverbe 6:23)

 

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui. (2 Corinteni 2:14)

 

În umilinţă şi cu dragoste,